Sejur Rusalii la ISTANBUL

Istanbul: vechi și modern, autentic și luxos, ortodox și musulman – toate aceste elemente se îmbină într-un mod fermecător și fascinant în această unică capodoperă rafinată. Este destinația perfectă pentru un sejur la sfârșit de săptămână sau pentru un weekend prelungit. Odată ajuns în metropola de pe malul Bosforului sigur nu te vei plictisi. Partea cea mai grea va fi să decizi CE SĂ FACI și SĂ VEZI mai întâi!

Dacă îți dorești să explorezi și tu acest oraș fascinant dar nu ai răbdarea sau timpul necesar pentru a-ți organiza singur vacanța, îți propun să te alături grupului nostru de călători curioși și independenți care vor porni către misterioasa metropolă de pe malul Bosforului în luna Martie 2026.

Sejur Istanbul

PERIOADA: 29 MAI – 2 IUNIE

Pregătit de aventură? Iată cum ne vom petrece cele 5 zile împreună:

PROGRAMUL SEJURULUI:

28 MAI: Plecare din Constanța către Istanbul la ora 20.00

29 MAI: Sosire la Istanbul în jurul orei 08.00, în funcție de trafic. După ce ne abandonăm avuția în camera de bagaje a hotelului (este prea devreme pentru check-in) servim un mic dejun tradițional la una din tavernele din zonă după care pornim la pas către Piața Sultanahmet pentru vizitarea principalelor obiective turistice ale orașului : Moscheea Albastră, Hagia Sophia și Basilica Cisternă.

Ortaklar Restaurant

Ne tragem un pic sufletul la umbra platanilor din Parcul Gülhane după care savurăm un prânz delicios la unul dintre restaurantele bine cotate pe TripAdvisor pe care îți garantez că l-am testat și sunt total de acord cu ceilalți turiști care i-au trecut pragul! Stai calm, nu trebuie să faci împrumut la bancă pentru a achita nota de plată! Suntem pe buget redus în gașca asta, parol!

Girls Trip Istanbul – Resto Han

Cu sufletul încărcat de frumusețea moscheilor vizitate de dimineață și burțile pline cu bunătățile culinare turcești servite la han, ne vom îndrepta către altă bijuterie arhitecturală a Istanbulului – Palatul Topkapı. Aici vom petrece în jur de 3 ore căutând-ul pe Süleyman Magnificul și frumoasa sa soție Hürrem.

După vizită ai vreo 2 ore libere la dispoziție până la cină, timp în care te poți aventura pe străduțele din centrul istoric pentru a experimenta starea de… „Lost in Istanbul”!

Opțional, dacă te atrage ideea unei croaziere la apus pe luciul Bosforului, în prețul căreia sunt incluse transferul de la/la hotel, cina pe vas, unduirile lascive ale dansatoarele din buric, învârtelile frenetice ale dervișilor rotitori și alte dănțuieli tradiționale, te rog să mă anunți din timp și e ca și rezervat!

Topkapi Palace

30 MAI: Astăzi folosim mijloacele de transport în comun și prima ta călătorie cu tramvaiul se va sfârși în cartierul Beşiktaş, pe malul european al Bosforului, în apropierea celei mai mari și mai luxoase reședințe din Turcia – Palatul Dolmabahçe.

Pregătește-te să rămâi „gură-cască”: 285 de camere, 46 de săli de recepție și galerii, 6 băi turcești (tradiționalele hamam) și 68 de toalete. Pereții sunt decorați cu peste 600 de tablouri în ulei, plafoanele cu frunzulițe realizate din 14 tone de aur, 131 de covoare din mătase lucrate manual împodobesc încăperile iar piesa de rezistență este candelabrul din cristal de Bohemia, dăruit de către regina Victoria, care cântărește aproximativ 4,5 to fiind, până astăzi, cel mai mare candelabru din lume.

Gașca călătoare la Dolmabahce

Dolmabahce

Cu siguranță vei spune de mai multe ori WOWWW pe parcursul celor 2 ore pe care le vei petrece aici dar păstrează-ți ceva din entuziasm și pentru cea de-a doua parte a zilei pe care o vom petrece pe renumitul İstiklal Caddesi (Bulevardul Independenței). Aici ai ocazia să îți faci niște fotografii instagramabile cu celebrul tramvai de epocă iar pe seară te invit să admiri Istanbulul în toată splendoarea lui de la înălțime, din Turnul Galata. Astăzi cuvântul de ordine este WOWWW, te-ai prins?

Shopping pe Istiklal Kadesi

Tramvaiul istoric

Poate acasă merge zicala „noi seara nu mâncăm ” dar la Istanbul este imposibil să reziști aromelor care te ispitesc din toate tavernele!  Cel mult, poți opta pentru ceva mai light și am din nou recomandarea potrivită pentru tine – Balık Ekmek, celebrul sandwich cu pește despre care este aproape imposibil să nu fi auzit /citit. Întâmplător (sau nu 😜) știu și unde este cel mai bine cotat loc în care poți încerca deliciosul preparat!

Aici mâncăm cel mai bun balik ekmek

31 MAI: După 2 zile intense în efervescentul Istanbul, astăzi îți propun o excursie opțională către cea mai mare insulă din districtul Adalar. Vom pleca în căutarea liniștii și a calmului la 20 km distanță, în mijlocul Mării Marmara, iar după o călătorie de aproximativ 2 ore cu feribotul vom poposi pe Insula Prinților – Büyükada.

Căsuțe cochete pe insula prinților

Locul de exil al prinților bizantini căzuți în disgrație și al prințeselor rebele care erau trimise la mănăstire până își băgau mințile în cap, acest colțișor de rai te va surprinde prin contrastul izbitor cu Istanbulul – aici nu vei blestema traficul infernal caracteristic metropolei de pe malul Bosforului întrucât singurele vehicule motorizate cărora le este permis accesul pe insulă sunt mașinile pompierilor, ambulanțele, și mașinile de la salubrizare. Vom rătăci fără grabă pe străduțele întortocheate străjuite de căsuțe de lemn în stil colonial, cu balcoanele și obloanele lor sofisticate care degajă un aer de-a dreptul burghez, vom admira arhitectura deosebită, vegetația luxuriantă și pe alocuri exotică, paleta cromatică vastă și nenumăratele pisici care lenevesc la soare în fața ușilor.

Pisici și muuulte flori

Probabil că pe la prânz vom ceda tentației de a gusta preparatele pescărești a căror aromă ne îmbie din toate colțurile insulei iar la desert e musai să încerci înghețata artizanală turcească – dondurma. Pregătește-te pentru alt spectacol al servirii caracteristic turcilor!

Medicul recomandă să facem mișcare după fiecare masă! Și cine suntem noi să-l contrazicem? Ne conformăm și urcăm vreo 20 de minute către cea mai înaltă culme a insulei, pe un traseu destul de înclinat, unde tronează cel mai important obiectiv turistic al zonei : Aya Yorgi, mănăstirea ortodoxă ce poartă hramul Sfântului Mucenic Gheorghe. Priveliștea amețitoare și mirifică asupra insulelor din apropiere dar și asupra continentului te vor face să uiți efortul urcării! După câteva zeci de fotografii și alte 20 de minute în coborâre, ne retragem către zona portului de unde vom lua feribotul către Istanbul.

Cu altă gașcă călătoare la Aya Yorgi

1 IUNIE: Ziua de azi o vom dedica explorării Marelui Bazar și ne vom testa pe propria piele (pardon…buzunar) abilitățile de negociere.
Vom luat la pas cele aproape 60 de alei labirintice ale Marelui Bazar cu ale lui 4000 de magazine care ne vor ispiti cu cele mai variate și colorate mărfuri, de la confecții și bijuterii, încălțăminte și jucării, covoare și textile pentru casă, obiecte decorative sau articole din piele, porțelanuri și antichități…tot ceea ce îți poți imagina (și mai mult decât atât), toate acestea în cel mai vechi și cel mai mare bazar acoperit al orașului – Kapalı Çarşı 💞

Bunătăți de prin bazar

Următorul obiectiv al zilei este Bazarul de Mirodenii sau Bazarul Egiptean, la care vom ajunge străbătând aleile înțesate de tarabe din spatele Marelui Bazar. Chiar dacă Marele Bazar este cel mai mare și mai cunoscut dintre bazarele acoperite din Istanbul, această piață de mirodenii câștigă detașat titlul de cel mai deosebit, plin de culoare și de multe ori cel mai distractiv bazar din Istanbul, fie și numai pentru că turiștii pot gusta din mărfurile aflate la vânzare. Aromele de scorțișoară, șofran, mentă, cimbru și muuuulte, multe altele umplu atmosfera din jurul bazarului și te vor atrage încă dinainte să pătrunzi în incinta propriu zisă.

Fetele Călătoare la bazarul egiptean

2 IUNIE: După micul dejun ne încarcăm bagajele (mai numeroase decât în ziua sosirii 😜) în mașină și, până la o vizită viitoare, spunem metropolei de pe malul Bosforului:„Hoşça kal” (Rămâi cu bine!)
În drum spre casă oprim pentru prânz și ALTĂ sesiune de cumpărături la mallul din Kırklareli.

Cât te costă toată distracția?

PREȚ ADULT cazare în cameră dublă: 270 EURO

Supliment Single: 170 EURO

PREȚ COPIL până la 8 ani, cazare în cameră cu 2 adulți: 150 EURO

✅️PREȚUL INCLUDE:

✅️Transport autocar Hârșova – Constanța – Istanbul & retur

✅️Cazare 4 nopți cu mic dejun Hotel 3 stele situat în zona istorică

✅️Insoțitor român de grup pe toata durata sejurului

✅️Asistență pentru vizitarea obiectivelor menționate în program

✅️Asistență la shopping (poate nu știai dar Gabi de la GaMa reușește întotdeauna să obțină pentru partenerii noștri de călătorie cele mai bune prețuri de la negustorii turci)

❌️PREȚUL NU INCLUDE:

❌️Taxele de acces la obiective (acestea se plătesc individual, la casele de bilete)

❌️Transportul local (vom folosi în principal tramvaiul și alte mijloace de transport în comun)

❌️Excursia opțională pe Bosfor, cu cină și program artistic – aproximativ 50€/persoană

❌️Excursia opțională pe Insula Prinților – 40€/persoană

❌️Alte mese decât cele menționate în program

❌️Cheltuieli personale

CONDIȚIILE REZERVĂRII:

Avans la momentul înscrierii: 100 EURO/ persoană

Până la 15 MAI 2026: 170 EURO/persoană

CUM REZERVI?

Scrie-mi la info@gamatravels.ro sau rezervari@gamatravels.ro

Sună sau trimite un mesaj pe WhatsApp la 0737-884-145

ATENTIE! GaMa Travels NU este o agenție de turism!

Pe acest site îți propun sejururi și vacanțe pe cont propriu, gândite și structurate de mine (Mary de la GaMa). GaMa este un cuplu de călători îndrăgostiți de lumea asta mare care a descoperit că se poate călători și cu buget redus, uneori fiind nevoie să faci rabat de la unele chestii pentru a te încadra în suma prestabilită (cazările de 5 stele și mesele la restaurantele de fițe nu prea se vor regăsi în sejururile concepute de mine).

Ai în vedere că suntem parteneri de călătorie într-un grup în care unii membrii nu se cunosc sau nu au interacționat între ei anterior, așadar fii înțelegător față de părerile și caracterele diferite – lumea este minunată tocmai pentru că este variată!

A se înțelege ideea de grup în sensul : MERGEM ÎMPREUNĂ!!! Nu te îndepărta de grup ca apoi să îi faci pe ceilalți să piardă timp prețios până să îți dea de urmă. Dacă nu știai, uneori roamingul e al naibii de costisitor așa că e mai ieftin să te căutăm decât să te sunăm!

CLICK AICI PENTRU A TE ABONA LA CELE MAI TARI VACANȚE DE GRUP!

 

 

 

 

 

INFORMAȚII UTILE:

Pentru a putea intra pe teritoriul Republicii Turcia, cetăţenii români trebuie să dețină unul dintre următoarele documente de călătorie româneşti aflate în termen de valabilitate: carte de identitate / electronică, paşaport diplomatic, paşaport diplomatic electronic, paşaport de serviciu, paşaport de serviciu electronic, paşaport simplu, paşaport simplu electronic sau paşaport temporar.

Cartea de identitate / electronică trebuie să fie în termen de valabilitate (aceasta poate fi utilizată inclusiv în ultima zi de valabilitate pentru ieșirea din Turcia), iar paşaportul trebuie să aibă o valabilitate de minimum 150 zile la momentul intrării în Turcia şi să dispună de cel puţin o filă goală.

Din data de 21 mai 2024 se permite intrarea în Turcia cu cartea de identitate / electronică românească în termen de valabilitate.

La fiecare intrare în Republica Turcia, la punctul de frontieră, cetățeanul român care va alege să intre în baza cărții de identitate va primi din partea poliţiei de frontieră turce un formular unde va fi menţionată data intrării, numele, prenumele, cetățenia și sexul persoanei și se va aplica ștampila cu data intrării. Formularul va trebui prezentat la orice control de rutină pe perioada şederii în Turcia, cât și la ieșirea din această ţară.

GaMa Travels

Scroll to Top