Circuit KUALA LUMPUR & VIETNAM: o călătorie prin toate culorile Asiei
- Durata: 1 - 20 Martie
- Tara: MALAEZIA & VIETNAM
- Pret: 1250 EURO
- Locuri disponibile: 14
- Modalitate transport: Avion (dus-intors)
- Durata sejur: 19 nopți / 20 zile
- Regim masa: MD (mic dejun) / HD (demipensiune)
Te invităm alături de noi într-o călătorie memorabilă în inima Asiei, un circuit unic în care vom descoperi două dintre cele mai fascinante destinații de pe acest continent: Malaezia și Vietnam.
Aventura noastră începe în Kuala Lumpur, capitala Malaeziei. Vom petrece aici două nopți, suficient cât să descoperim reperele iconice ale orașului: Petronas Twin Towers, Batu Caves, Bukit Bintang și vibranta stradă gastronomică Jalan Alor.
Din Malaezia zburăm către Vietnam, o țară care te va cuceri treptat, pas cu pas, pe măsură ce îi descoperi orașele pline de viață, peisajele spectaculoase, istoria fascinantă și oamenii calzi.
Vom descoperi Hanoi, orașul lacurilor și al bulevardelor umbrite, vom naviga printre peisajele de basm din Ninh Binh și vom petrece o noapte memorabilă în legendarul Golf Ha Long.
Călătoria continuă către centrul Vietnamului, unde ne vom bucura de plajele din Danang, vom urca pe celebrul Golden Bridge din Ba Na Hills, vom explora vechea capitală imperială Hue și ne vom pierde pe străduțele fermecătoare ale orașului Hoi An, unul dintre cele mai frumoase orașe istorice ale Asiei.
În sudul țării vom descoperi energia vibrantă a orașului Ho Chi Minh, vom pătrunde în istoria recentă la Tunelurile Cu Chi și vom explora viața autentică din Delta Mekongului.
Și pentru că orice aventură merită un final perfect, vom petrece ultimele zile pe insula tropicală Phu Quoc, între plaje cu nisip fin, ape turcoaz și apusuri spectaculoase.
Ți-am stârnit pofta de aventură? Perfect! Atunci nu te mai țin în suspans! În cele ce urmează îți voi povesti cum vor arăta cele 20 zile de magie tropicală. Între timp tu pregătește-ți papucii de plajă, costumul de baie și crema cu factor de protecție solară! (just in case …)
PERIOADA; 1 – 20 MARTIE
PROGRAMUL CIRCUITULUI:
1 MARTIE: Zbor Constanța / București / alte orașe către Istanbul.
Pentru cei ce decid să ni se alăture din alte țări; ne întâlnim pe aeroportul din Istanbul sau direct în Kuala Lumpur!
Din Istanbul vom decola către Kuala Lumpur la ora 17.20, unde vom ateriza în ziua următoare la ora 08.40 a.m. (zbor direct operat de AirAsia X).
Ne depozităm avuția în depozitul de bagaje al hotelului și pornim în explorarea capitalei Malaeziei.
2 MARTIE: Kuala Lumpur essentials
Obiective și activități propuse:
Petronas Twin Towers
Timp recomandat pentru vizită: 1–1.5 ore
Ce vedem: clădirea-simbol a Malaeziei. Opțional – urcare pe Skybridge.

Bukit Bintang (districtul modern al capitalei)
Ce facem: plimbare pe Jalan Alor, cea mai celebră stradă gastronomică a orașului.
Încercăm street food malaezian, chinezesc, thailandez.

Merdaka Square & Sultan Abdul Samad Building
Ce vedem: locul unde a fost declarată independența Malaeziei.
Perfect pentru fotografii la apus.

Cazare Kuala Lumpur
3 MARTIE: Kuala Lumpur – natură, cultură și temple iconice
Obiective și activități propuse:
Batu Caves
Ce vedem: templu hindus construit într-o peșteră uriașă și statuia aurie a Lordului Murugan.
Urcăm 272 trepte viu colorate
Timp recomandat pentru vizită: 2–3 ore

Perdana Botanical Gardens (Lake Gardens)
Ce vedem: cel mai mare parc al orașului cu alei umbrite, lacuri, grădini tematice.
National Mosque (Masjid Negara)
Ce vedem: arhitectură modern-islamică, cupola în formă de stea.
(Vizitabilă doar în anumite intervale pentru non-musulmani).

Chinatown – Petaling Street
Ce facem: shopping- suveniruri, street food, ne testăm abilitățile de negociere .
Vedem templele chinezești Sri Mahamariamman și Guan Di.

Little India – Brickfields (opțional, în funcție de timpul disponibil)
Perfect pentru: cină tradițională, atmosferă colorată, magazine cu condimente și sari.

Cazare Kuala Lumpur
4 MARTIE: Zbor KL – Hanoi (Vietnam)
Transfer aeroport – Hotel (inclus). Cazare Hanoi (mic dejun inclus) și timp liber pentru odihnă.
5 MARTIE: Hanoi – sufletul autentic al Vietnamului
Capitala Vietnamului este un oraș fascinant în care tradițiile vechi de peste o mie de ani coexistă armonios cu ritmul alert al vieții moderne. Hanoi nu impresionează prin zgârie-nori sau bulevarde spectaculoase, ci prin atmosfera sa autentică, templele încărcate de istorie, cartierele vibrante și energia aparte care îi cucerește pe vizitatori încă din primele momente.
Turul orașului oferă o incursiune completă în cultura, istoria și viața de zi cu zi a vietnamezilor, dezvăluind farmecul unei capitale care și-a păstrat identitatea în ciuda transformărilor rapide ale ultimelor decenii.

Ce vedem: Cartierul Vechi – inima vibrantă a orașului, Lacul Hoan Kiem – simbolul spiritual al capitalei, Templul Literaturii – prima universitate a Vietnamului, Mausoleul lui Ho Chi Minh și centrul politic al Vietnamului.

Nicio vizită în Hanoi nu ar fi completă fără contactul direct cu gastronomia locală. Capitala este considerată locul de origine al unor preparate emblematice ale bucătăriei vietnameze, iar străzile sale sunt pline de mici restaurante și tarabe care servesc rețete transmise din generație în generație.
De la celebrul Pho, supa aromată cu tăiței de orez și carne, până la specialități locale și cafeaua vietnameză preparată după metode tradiționale, fiecare masă devine o experiență culturală în sine.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat pe tot parcursul zilei, cu preluare de la hotel
- ghid local vorbitor de limba engleză
- intrările la obiectivele vizitate
- masa de prânz
Cazare Hanoi (mic dejun inclus)
6 MARTIE: Ninh Binh – o zi printre peisaje de poveste și istorie imperială
La doar câteva ore de Hanoi, provincia Ninh Binh dezvăluie una dintre cele mai spectaculoase fețe ale Vietnamului. Supranumită adesea „Golful Halong terestru”, această regiune impresionează prin munții calcaroși care se înalță dramatic din câmpurile de orez, râurile liniștite și vestigiile unei istorii fascinante. Excursia de o zi include trei dintre cele mai reprezentative atracții ale zonei: Trang An, Mua Cave și Hoa Lu.
Trang An – o călătorie printre stânci, peșteri și ape liniștite

Complexul peisagistic Trang An este inclus în patrimoniul mondial UNESCO și reprezintă una dintre cele mai impresionante zone naturale ale Vietnamului. Urcăm în mici bărci tradiționale conduse de localnici și pornim într-o călătorie relaxantă pe canalele înguste ce șerpuiesc printre formațiunile carstice spectaculoase.
Pe parcursul traseului, barca traversează mai multe peșteri naturale săpate de apă de-a lungul mileniilor, unele dintre ele atât de joase încât trebuie să ne aplecăm pentru a putea trece. În jur, peisajul pare desprins dintr-o pictură: stânci acoperite de vegetație luxuriantă, temple ascunse între munți și câmpuri verzi care se reflectă în apele liniștite.
Mua Cave – panorame care îți taie respirația

Mua Cave (Hang Múa) este considerată cea mai spectaculoasă platformă de belvedere din întreaga regiune Ninh Binh. Pentru a ajunge în vârf, vom urca aproximativ 500 de trepte de piatră care șerpuiesc pe versantul muntelui.
Efortul ne va fi răsplătit din plin. De sus se deschide o panoramă impresionantă asupra văii Tam Coc, a râurilor care desenează serpentine printre câmpurile de orez și a masivelor calcaroase care domină orizontul. În zilele senine, priveliștea pare infinită și oferă unele dintre cele mai spectaculoase oportunități fotografice din Vietnam.
Hoa Lu – prima capitală a Vietnamului

Înainte ca Hanoi să devină centrul politic al țării, Hoa Lu a fost prima capitală a Vietnamului independent în secolele al X-lea și al XI-lea. Așezată într-un cadru natural protejat de munți calcaroși, cetatea oferea condiții ideale pentru apărare și a jucat un rol esențial în formarea statului vietnamez.
Astăzi, vom explora templele dedicate împăraților Dinh Tien Hoang și Le Dai Hanh, conducători care au contribuit decisiv la consolidarea independenței țării. Arhitectura tradițională, curțile liniștite și detaliile sculptate cu migală oferă o incursiune fascinantă în istoria și spiritualitatea Vietnamului.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat pe tot parcursul zilei, cu preluare de la hotel
- ghid local vorbitor de limba engleză
- intrările la obiectivele vizitate
- tur barcă tradițională
- masa de prânz
Cazare Hanoi (mic dejun inclus)
7 MARTIE: Ha Long Bay – o noapte de vis în inima uneia dintre cele mai spectaculoase minuni naturale ale lumii
Puține locuri din lume reușesc să impresioneze atât de profund precum Golful Ha Long. Inclus în patrimoniul mondial UNESCO, acest peisaj spectaculos, format din aproape 2.000 de insule și stânci calcaroase care răsar din apele Golfului Tonkin, reprezintă una dintre imaginile emblematice ale Vietnamului.
Pentru a descoperi cu adevărat magia acestui loc, nimic nu se compară cu experiența unei croaziere cu înnoptare la bordul unui vas de croazieră.

Încă din momentul îmbarcării, ritmul vieții cotidiene pare să încetinească. Vasul se strecoară lin printre insulele acoperite de vegetație tropicală. Unele stânci au forme surprinzătoare care au inspirat numeroase legende locale, în timp ce altele ascund lagune, peșteri sau mici plaje izolate.
Pe măsură ce nava înaintează în larg, aglomerația dispare, iar liniștea golfului devine parte din experiență. Priveliștile se schimbă constant, oferind senzația că navighezi printr-o galerie de artă creată de natură.
Momentul culminant ale croazierei este apusul. Razele aurii ale soarelui îmbracă stâncile calcaroase în nuanțe spectaculoase de portocaliu și roșu, în timp ce apele golfului reflectă jocul de culori al cerului.
După cină, vasul ancorează într-o zonă liniștită a golfului. Departe de luminile orașelor, atmosfera devine aproape ireală. Cerul înstelat se reflectă în apă, iar liniștea este întreruptă doar de sunetele discrete ale mării.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat către portul de îmbarcare
- croazieră 2 zile / 1 noapte vas 5*
- pensiune completă la bord (prânz, cină, mic dejun)
Cazare vas croazieră
8 MARTIE: Răsăritul peste Golful Ha Long
Dimineața începe cu unul dintre cele mai frumoase spectacole naturale ale călătoriei. Primele raze ale soarelui apar printre stâncile calcaroase, iar ceața fină care plutește deasupra apei creează o atmosferă misterioasă și poetică.
Trezirea într-un astfel de decor este o experiență rară, care oferă senzația că te afli într-o lume suspendată între realitate și vis. Înainte de întoarcerea spre port, vom avea ocazia să admirăm încă o dată frumusețea golfului și să surprindem ultimele imagini ale acestui peisaj unic.
Retur către Hanoi.
Sleeper Bus-ul de noapte Hanoi – Da Nang: o experiență autentică de călătorie în Vietnam
Pentru că ne dorim să îți arătămVietnamul dincolo de traseele turistice clasice, îți propun o călătorie inedită cu sleeper bus-ul de noapte între Hanoi și Da Nang. Este una dintre cele mai populare modalități de transport folosite de localnici pentru a traversa distanțele mari dintre nordul și centrul țării, o experiență autentică și surprinzător de confortabilă.
Distanța dintre Hanoi și Da Nang depășește 750 de kilometri, iar călătoria de noapte permite valorificarea eficientă a timpului de vacanță. În loc să pierdem o zi întreagă pe drum, plecăm seara din capitală și ajungem dimineața în centrul Vietnamului, odihniți și pregătiți pentru noi descoperiri.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat către Hanoi
- transfer privat bus station
9 MARTIE: Plajă în Da Nang – răgazul perfect între zilele intense

Ajungem în Da Nang, oraș renumit pentru litoralul său spectaculos, unde plajele cu nisip fin se întind pe zeci de kilometri, scăldate de apele limpezi ale Mării Chinei de Sud. Curate, generoase și foarte bine întreținute, acestea sunt considerate printre cele mai frumoase plaje urbane din Asia.
Vedeta litoralului este My Khe Beach, o plajă cu nisip alb și fin, mărginită de palmieri și de promenada modernă a orașului. Apa caldă, cu nuanțe de albastru-turcoaz, ne invită la înot, iar plaja este suficient de întinsă încât fiecare își poate găsi propriul colț de liniște.
Cazare Da Nang (mic dejun inclus)
10 MARTIE: Ba Na Hills și Golden Bridge – între nori, grădini spectaculoase și unul dintre cele mai fotografiate poduri din lume

La doar câțiva kilometri de Da Nang, ascunsă în Munții Truong Son, se află una dintre cele mai surprinzătoare atracții ale Vietnamului: Ba Na Hills. Cândva refugiu montan al coloniștilor francezi, această destinație spectaculoasă oferă astăzi o combinație unică de peisaje montane, arhitectură europeană, grădini elegante și atracții moderne, toate amplasate la peste 1.400 de metri altitudine.
Plecăm din Da Nang și urcăm treptat către lumea fascinantă a norilor, unde temperaturile sunt mai plăcute, iar priveliștile asupra coastei centrale a Vietnamului sunt pur și simplu impresionante.
Călătoria cu telecabina – una dintre cele mai spectaculoase din lume.
Telecabina care urcă spre Ba Na Hills trece peste păduri tropicale, cascade și versanți abrupți, oferind panorame spectaculoase asupra regiunii.
Golden Bridge – simbolul modern al Vietnamului
Punctul culminant al vizitei este, fără îndoială, celebrul Golden Bridge, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai recognoscibile simboluri turistice ale Vietnamului.
Podul a atras atenția întregii lumi datorită designului său spectaculos: o pasarelă aurie susținută de două mâini uriașe din piatră care par să răsară dintre munți. Amplasat deasupra văilor și a pădurilor tropicale, podul oferă priveliști extraordinare asupra peisajului înconjurător.
Grădinile Le Jardin D’Amour și farmecul epocii franceze
Dincolo de celebrul pod, Ba Na Hills ascunde numeroase grădini tematice inspirate de stilul francez, alei romantice și terase panoramice. Complexul păstrează influențele perioadei coloniale, când zona era folosită drept stațiune montană pentru refugiu de la căldura tropicală din câmpie.
Satul francez – o călătorie surprinzătoare în Europa
Una dintre cele mai neașteptate atracții ale complexului este French Village, o recreare spectaculoasă a unui oraș european medieval. Clădirile din piatră, piețele elegante, cafenelele și turnurile gotice creează impresia unei plimbări printr-un mic oraș francez aflat, surprinzător, în inima Vietnamului.
Atmosfera este completată de spectacole stradale, muzică live și numeroase restaurante care oferă atât preparate vietnameze, cât și specialități internaționale.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat pe tot parcursul zilei, cu preluare de la hotel
- ghid local vorbitor de limba engleză
- intrările la obiectivele vizitate
- biletul telecabină
- masa de prânz
Cazare Da Nang (mic dejun inclus)
11 MARTIE: Hue – o incursiune fascinantă în trecutul imperial al Vietnamului
La aproximativ două ore de Da Nang, traversând spectaculosul pas Hai Van, se află Hue, unul dintre cele mai importante orașe istorice ale Vietnamului și fosta capitală imperială a țării. Pentru iubitorii de cultură, istorie și arhitectură, excursia de o zi la Hue reprezintă o călătorie în perioada de glorie a dinastiei Nguyen, ultima familie imperială care a condus Vietnamul.
Spre deosebire de energia modernă a orașului Da Nang sau de farmecul comercial al orașului Hoi An, Hue impresionează prin eleganța sa discretă, atmosfera contemplativă și bogăția patrimoniului cultural.
Drumul spre Hue: peste spectaculosul Pas Hai Van
Călătoria începe cu traversarea celebrului Hai Van Pass, considerat unul dintre cele mai frumoase drumuri panoramice din Asia de Sud-Est. Șoseaua șerpuiește printre munți și oferă priveliști impresionante asupra Mării Chinei de Sud, lagunelor și plajelor nesfârșite ale coastei centrale vietnameze.
Cetatea Imperială: inima fostului Imperiu Vietnamez

Punctul central al vizitei este impresionanta Imperial City of Hue, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Construită la începutul secolului al XIX-lea după modelul Orașului Interzis din Beijing, cetatea a fost centrul politic și administrativ al Vietnamului timp de peste 140 de ani.
Dincolo de zidurile masive și șanțurile de apărare se deschide un vast complex de palate, porți monumentale, curți ceremoniale și temple dedicate familiei imperiale. Fiecare clădire spune o poveste despre fastul curții regale, despre tradițiile confucianiste și despre istoria tumultuoasă a Vietnamului.
Pagoda Thien Mu: simbol spiritual al Vietnamului central

Așezată pe o colină, Thien Mu Pagoda este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Vietnamului. Turnul său octogonal cu șapte niveluri poate fi observat de la mare distanță și reprezintă una dintre cele mai fotografiate imagini ale regiunii. Complexul religios oferă nu doar o lecție despre spiritualitatea budistă, ci și o oază de liniște, unde grădinile umbrite și clopotele templului creează o atmosferă de profundă serenitate.
Mormintele imperiale: capodopere arhitecturale în mijlocul naturii
În jurul orașului se află impresionantele mausolee ale împăraților dinastiei Nguyen, adevărate complexe arhitecturale construite în armonie cu peisajul natural. Aceste monumente combină influențe vietnameze, chineze și budiste și reflectă personalitatea fiecărui suveran. Pavilioanele elegante, lacurile ornamentale, podurile și grădinile transformă aceste locuri în adevărate opere de artă.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat pe tot parcursul zilei, cu preluare de la hotel
- ghid local vorbitor de limba engleză
- intrările la obiectivele vizitate
- masa de prânz
Cazare Da Nang (mic dejun inclus)
12 MARTIE: De la spiritualitate la farmecul unui oraș-lanternă: Marble Mountains, Linh Ung Pagoda și Hoi An Ancient Town

Situat între Da Nang și Hoi An, complexul Marble Mountains este format din cinci coline calcaroase și de marmură, fiecare reprezentând unul dintre cele cinci elemente fundamentale ale filozofiei orientale: metal, lemn, apă, foc și pământ.
De-a lungul secolelor, aceste formațiuni spectaculoase au devenit importante locuri de pelerinaj și meditație. Vom descoperă templele budiste ascunse printre stânci, peșteri impresionante iluminate natural și alei care urcă spre puncte panoramice cu priveliști spectaculoase asupra litoralului și a orașului Da Nang.
Linh Ung Pagoda: întâlnirea cu Zeița Milei
Continuăm pe pitoreasca Peninsulă Son Tra, unde se află impresionanta Linh Ung Pagoda, unul dintre cele mai importante centre spirituale ale regiunii.
Complexul este celebru datorită monumentalei statui Lady Buddha, cea mai înaltă statuie a Zeiței Milei din Vietnam. Cu o înălțime de 67 de metri, aceasta veghează asupra orașului Da Nang și asupra mării, fiind considerată de localnici un simbol al protecției și al norocului.
Hoi An Ancient Town: cel mai fermecător oraș al Vietnamului

După-amiaza este dedicată descoperirii orașului Hoi An Ancient Town, una dintre cele mai iubite destinații din întreaga Asie de Sud-Est și sit UNESCO.
Timp de secole, Hoi An a fost unul dintre cele mai importante porturi comerciale ale regiunii, unde negustori chinezi, japonezi, indieni și europeni au contribuit la dezvoltarea unei culturi unice și cosmopolite. Astăzi, orașul și-a păstrat aproape intact farmecul istoric, cu străduțe pietonale, case tradiționale galbene, temple, săli de adunare și magazine artizanale.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat pe tot parcursul zilei, cu preluare de la hotel
- ghid local vorbitor de limba engleză
- intrările la obiectivele vizitate
- masa de prânz
Cazare Da Nang (mic dejun inclus)
13 MARTIE: Plajă Da Nang

Nu-i așa că ai nevoie de o pauză? Astazi ne relaxăm toată ziua pe o altă plajă din Da Nang: Non Nuoc. Situată la poalele Munților de Marmură (Marble Mountains), această plajă întinsă, cu nisip alb și ape limpezi, oferă o atmosferă mult mai liniștită decât celebra My Khe Beach pe care ne-am relaxat în prima noastră zi în Da Nang.
Cazare Da Nang (mic dejun inclus)
Dacă Hanoi reprezintă sufletul tradițional al Vietnamului, Ho Chi Minh City este imaginea Vietnamului modern: un oraș dinamic, cosmopolit și plin de energie, unde zgârie-norii futuristici coexistă cu clădiri coloniale elegante și piețe tradiționale pline de viață.
- transfer privat hotel – aeroport Da Nang
- transfer privat aeroport – hotel Ho Chi Minh
Cazare Ho Chi Minh (mic dejun inclus)
15 MARTIE: Energia metropolei Ho Chi Minh și istoria fascinantă a tunelurilor Cu Chi
Ho Chi Minh City: inima economică a Vietnamului

Orașul impresionează încă de la prima întâlnire prin ritmul său alert. Mii de motociclete traversează bulevardele largi, cafenelele sunt pline la orice oră, iar dezvoltarea spectaculoasă a ultimelor decenii este vizibilă la fiecare pas.
Turul orașului oferă o perspectivă completă asupra transformării Vietnamului și asupra influențelor istorice care au modelat această metropolă fascinantă.
Tunelurile Cu Chi: o lecție impresionantă de istorie și reziliență

La aproximativ 70 de kilometri de oraș se află unul dintre cele mai importante și impresionante situri istorice ale Vietnamului: Cu Chi Tunnels.
Acest vast sistem subteran de tuneluri, construit și extins în timpul conflictelor din secolul trecut, se întinde pe sute de kilometri și reprezintă una dintre cele mai remarcabile demonstrații de ingeniozitate și rezistență din istoria modernă.
Vom descoperi modul în care aceste galerii subterane au fost folosite pentru locuire, depozitare, comunicare și apărare. Tunelurile includ încăperi pentru odihnă, bucătării, centre medicale și spații de comandă, toate construite în condiții extrem de dificile.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat pe tot parcursul zilei, cu preluare de la hotel
- ghid local vorbitor de limba engleză
- intrările la obiectivele vizitate
- masa de prânz
Cazare Ho Chi Minh (mic dejun inclus)
16 MARTIE: Delta Mekong – o zi în universul fascinant al „fluviului celor nouă dragoni”

La sud de Ho Chi Minh City, acolo unde marele fluviu Mekong își încheie călătoria de peste 4.000 de kilometri prin Asia, se întinde una dintre cele mai fertile și spectaculoase regiuni ale Vietnamului. Cunoscută drept „Delta celor nouă dragoni”, datorită numeroaselor brațe prin care fluviul se varsă în mare, Delta Mekong reprezintă un univers aparte, unde apa dictează ritmul vieții de zi cu zi.
Excursia de o zi în Delta Mekong oferă ocazia de a descoperi o lume autentică, foarte diferită de marile orașe ale Vietnamului, unde comunitățile locale trăiesc de generații întregi în strânsă legătură cu fluviul.
Călătoria începe cu o plimbare cu barca pe unul dintre brațele principale ale fluviului. Încă din primele momente devine evident faptul că apa este aici mai mult decât o resursă naturală: este însăși infrastructura regiunii.
Case construite pe maluri, ambarcațiuni încărcate cu fructe tropicale, pescari care își verifică plasele și localnici care folosesc bărcile pentru activitățile cotidiene alcătuiesc un tablou autentic al vieții din sudul Vietnamului.
Unul dintre cele mai frumoase momente ale excursiei este explorarea canalelor înguste care șerpuiesc printre plantațiile de cocotieri și vegetația luxuriantă. În bărci tradiționale conduse de localnici, vom pătrunde în zone unde zgomotul orașelor dispare complet. Umbra arborilor tropicali, sunetele naturii și ritmul lent al vâslelor creează o atmosferă de calm și autenticitate greu de găsit în alte destinații turistice.
Delta Mekong este considerată grădina agricolă a Vietnamului. Solul fertil și clima tropicală permit cultivarea unei varietăți impresionante de fructe și plante.
Vizita include opriri în gospodării locale și mici ateliere familiale unde se vom observa metode tradiționale de producție și vom degusta fructe exotice proaspăt culese: mango, rambutan, fructul dragonului, jackfruit sau longan.
SERVICII INCLUSE:
- transfer privat pe tot parcursul zilei, cu preluare de la hotel
- ghid local vorbitor de limba engleză
- tururile cu bărca
- intrările la obiectivele vizitate
- masa de prânz
Cazare Ho Chi Minh (mic dejun inclus)
17 – 20 MARTIE: Din energia Saigonului către paradisul tropical Phu Quoc – trei zile de relaxare la finalul unei aventuri memorabile
Zbor intern Ho Chi Minh – Phu Quoc

După zile pline de descoperiri culturale, peisaje spectaculoase și experiențe autentice, aventura vietnameză se încheie în cel mai frumos mod posibil: relaxare pe insula Phu Quoc, perla tropicală a Vietnamului.

Situată în Golful Thailandei, aproape de granița cu Cambodgia, Phu Quoc este una dintre cele mai apreciate destinații de vacanță din Asia de Sud-Est. Aici, ritmul alert al călătoriei lasă loc relaxării, iar agenda încărcată este înlocuită de răsărituri liniștite, plaje nesfârșite și apusuri care par pictate de un artist generos.
- transfer privat hotel – aeroport Ho Chi Minh
Cazare Phu Quoc (mic dejun inclus)
20 MARTIE:
Zbor intern Phu Quoc – Ho Chi Minh
Zbor Ho Chi Minh -Kuala Lumpur – Istanbul – Constanța/București/alte orașe
CÂT TE COSTĂ TOATĂ AVENTURA?
PREȚ ADULT în cameră dublă: 1250 EURO
PREȚ COPIL ( >10 ani ) în cameră cu 2 adulți: 690 EURO
SUPLIMENT SINGLE: 400 EURO
INCLUS ÎN PREȚ:
️ vezi descrierea detaliată a fiecărei zile
PREȚUL NU INCLUDE:
️ zborurile internaționale ( București – Istanbul – Kuala Lumpur ( tur:retur ) / Kuala Lumpur – Hanoi / Ho Chi Minh – Kuala Lumpur : aproximativ 650 euro
️ zborurile interne ( Da Nang – Ho Chi Minh : aproximativ 50 euro, Ho Chi Minh – Phu Quoc – Ho Chi Minh: aproximativ 60 euro)
️ sleeper bus Hanoi – Da Nang: aproximativ 40 euro
️ transferul hotel – aeroport Phu Quoc (10 euro/persoană/sens)
️ transferul de la / la aeroport Kuala Lumpur (15 euro/persoană/sens)
️ transportul intern Kuala Lumpur: pentru a ne deplasa local vom folosi mijloace de transport în comun/taxi
️ taxele de acces la obiectivele vizitate în Kuala Lumpur (unde acestea există)
️ costul activităților optionale: masaj, snorkeling, horse riding, tururi foto etc
️ alte mese în afara celor menționate în program
️ asigurare medicală/de călătorie
️ cheltuieli personale
CUM REZERVI?
Scrie-mi la info@gamatravels.ro sau trimite un mesaj pe WhatsApp la 0737-884-145
CONDIȚIILE REZERVĂRII:
● Fiecare solicitant își achiziționează biletele de avion după ce primește confirmarea disponibilității locurilor. Dacă nu te descurci cu partea asta, o pot face eu pentru tine! (cost suplimentar: 25 euro/persoană – rezervare zbor, loc, bagaj suplimentar, check-in online și transmitere bilet în format electronic)
● Avans de plată la momentul rezervării: 400 EURO (NERAMBURSABIL)
● Diferența 850 EURO de plătit până la 1 FEBRUARUE 2027 (30 zile înainte de plecare)
*Diferența de 850€ se returnează doar în cazul anulării/renunțării cu 15 zile înainte de data plecării!
ATENTIE! GaMa Travels NU este o agenție de turism!
Pe acest site îți propun sejururi si vacanțe pe cont propriu, gândite și structurate de mine (Mary de la GaMa ).
*GaMa este un cuplu de călători îndrăgostiți de lumea asta mare care a descoperit că se poate călători și cu buget redus, uneori fiind nevoie să faci rabat de la unele chestii pentru a te încadra în suma prestabilită (cazările de 5 stele și mesele la restaurantele de fițe nu prea se vor regăsi în sejururile concepute de mine).
Ai în vedere că suntem parteneri de călătorie într-un grup în care unii membrii nu se cunosc sau nu au interacționat între ei anterior, așadar fii înțelegător față de părerile și caracterele diferite – lumea este minunată tocmai pentru că este variată!
A se înțelege ideea de grup în sensul : MERGEM ÎMPREUNĂ!!! Nu te îndepărta de grup ca apoi să îi faci pe ceilalți să piardă timp prețios până să îți dea de urmă. Dacă nu știai, uneori roamingul e al naibii de costisitor așa că e mai ieftin să te căutăm decât să te sunăm!
CLICK AICI PENTRU A TE ABONA LA CELE MAI TARI VACANȚE DE GRUP!

INFORMAȚII UTILE
CONDIȚII CĂLĂTORIE MALAEZIA:
Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru intrarea în acest stat, pentru șederi de maximum 90 de zile, în scopuri nelucrative.
Intrarea este permisă cu un pașaport a cărui valabilitate să fie de cel puțin 6 luni de la data intrării în Malaysia (inclusiv pentru tranzit în aeroport) și să conțină cel puțin o pagină liberă pe care se poate aplica ștampila de intrare. Intrarea poate fi refuzată în situația în care pașaportul este deteriorat sau are pagini lipsă.
La intrarea în Malaysia se poate solicita dovada deținerii biletului de ieșire/întoarcere din Malaysia și a mijloacelor financiare necesare șederii în acest stat.
CONDIȚII CĂLĂTORIE VIETNAM:
Începând cu data de 15 august 2025, cetățenii români, titulari ai oricărui tip de pașaport valabil emis de România, sunt exceptați de la obligativitatea deţinerii unei vize pentru intrarea pe teritoriul Republicii Socialiste Vietnam, în scopuri turistice, pentru şederi cu durata de până la 45 de zile.
Înainte de a călători în R.S. Vietnam, trebuie să vă asigurați că pașaportul dumneavoastră este valabil cel puțin 6 luni de la momentul intrării pe teritoriul acestui stat. Intrarea în acest stat va fi refuzată în cazul în care pașaportul nu are valabilitatea menționată, iar compania aeriană nu va permite îmbarcarea la bordul aeronavei.

